La Senat (primă cameră), a fost propus un proiect de lege prin care se urmărește reglementarea judecății online în procesul civil (numită, în propunere, participarea la ședința de judecată prin videoconferință). În esență, propunerea va stabili două aspecte importante ale desfășurii procesului civil online: cum poate fi solicitat acest lucru și necesitatea respectării solemnității ședinței de judecată, inclusiv de o persoană care participă online (în caz contrar, pot fi aplicate amenzi judiciare).
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost înregistrată la Senat, în 28 iulie, și se află abia la începutul parcursului legislativ. Ea trebuie să treacă de ambele camere ale Parlamentului, să fie promulgată de președintele țării și să apară în Monitorul Oficial, pentru a se aplica.
Cum va fi cerută judecata online
Reclamantul, într-un proces civil, va cere instanței participarea la proces prin videoconferință, prin cererea de chemare în judecată. Excepțional, va fi posibilă solicitarea de participare la proces prin videoconferință și ulterior depunerii cererii de chemare în judecată, dacă intervine o situație ce justifică o asemenea măsură. O astfel de împrejurare poate apărea ulterior introducerii cererii de chemare în judecată când un proces durează mai mulți ani, de exemplu.
După aceea, pârâtul va formula cererea de chemare în judecată prin întâmpinare. Bineînțeles, și acesta va putea să solicite judecarea prin videoconferință ulterior depunerii întâmpinării, dacă acest lucru este justificat.
Notă: singura condiție e să se poată respecta solemnitatea ședinței de judecată. Ceea ce, în esență, presupune că justițiabilul va trebui să se asigure că poate să se comporte, în spatele camerei video, la fel cum s-ar fi comportat în sala de judecată (și că nu intervin situații ce ar putea deranja solemnitatea ședinței – de exemplu, zgomote de fundal ce ar face improprie desfășurarea ședinței).
În același timp, proiectul de lege mai prevede că va mai exista o situație în care ședința de judecată se va desfășura prin videoconferință, de data aceasta în mod obligatoriu, și indiferent de solicitarea acestui lucru din partea justițiabililor. E vorba de cauzele urgente, unde instanța va fi obligată, din oficiu, să dispună judecata online.
Garanții de respectare a solemnității ședinței
În esență, respectarea solemnității ședinței presupune atât crearea și păstrarea cadrului adecvat actului judiciar (inclusiv în ceea ce privește vestimentația), cât și netulburarea desfășurării actului de justiție (de exemplu, păstrarea liniștii, dacă nu este rândul persoanei vizate să vorbescă). Propunerea de lege prevede că respectarea solemnității ședinței trebuie să aibă loc și dacă justițiabilul participă prin videconferință la proces.
În caz contrar, pot să se aplice sancțiuni judiciare pentru justiațiabilul care nu respectă acest lucru. Conform Codului de procedură civilă, nerespectarea măsurilor luate de către instanță pentru asigurarea ordinii și solemnității ședinței de judecată poate fi sancționată cu amendă de la 100 la 1.000 de lei.
Motivele pentru care a fost propusă modificarea Codului de procedură civilă, pentru a se introduce expres posibilitatea participării la ședința de judecată prin videoconferință, sunt multiple. Cele mai importante, conform expunerii de motiveatașate proiectului, sunt incertitudinea legată de pandemie și faptul că instanțele oricum au, deja, infrastructura tehnologică pentru a se putea desfășura ședințele de judecată prin videoconferință.
Atenție! Modificările nu se aplică, deocamdată. Pentru aceasta, e nevoie ca propunerea să treacă de Parlament, să fie promulgată de președintele țării și să apară în Monitorul Oficial.
sursa: avocatnet.ro
Share Your Thoughts